Sindicatul romanilor din strainatate

Share on Google+
Facebook
Sindicatul romanilor din strainatate

Daca au nevoie de ajutor la semnarea unui contract de munca, daca n-au fost platiti sau au fost tratati abuziv, romanii care lucreaza in strainatate se pot adresa unui sindicat infiintat special pentru ei.

Unii sunt platiti cu trei-patru euro pe ora, la cules, in Spania sau Italia, altii castiga mii de euro, cu slujbele pe care le au in domenii importante, in SUA sau Canada. Unii se incurca in legislatii care nu le permit accesul pe piata muncii a " ca in Marea Britanie, altii se lovesc de mentalitati total diferite ale sefilor din zonele unde au serviciu a " ca in Orientul Mijlociu. In total, ar fi cam patru milioane de romani care muncesc in strainatate (cei mai multi in Spania), dintre care 1,5 milioane fara forme legale, spune Ion Voinea, presedintele Sindicatului romanilor din strainatate. Organizatia a fost constituita anul trecut, in octombrie de 15 economisti din diferite zone ale tarii, din care majoritatea a lucrat sau urmeaza sa-si deschida activitati in strainatate. Acestora li s-au alaturat aproape 200 de colaboratori care au acceptat sa munceasca fara bani, pentru ca cei mai multi dinte ei s-au lovit de probleme cand au lucrat in strainatate si nu au avut parte de ajutor la vremea respectiva.

SUCURSALE IN EUROPA. Organizatia are deja reprezentanti in Barcelona, Madrid, Torino, Milano, Udine, Berlin a " localitati cu mari comunitati de imigranti romani, insa va avea in vedere si alte zone, cu ar fi statele nordice, aflate, mai nou, in topul preferintelor romanilor care aleg sa munceasca in strainatate.

Pentru ca ar fi greu sa intre in contact direct cu atatea sute de mii de oameni, aflate pe toate continentele, sindicatul tine legatura cu membrii sai cu ajutorul unui sistem informatic. Pentru ca datele sa fie confidentiale, fiecare membru primeste o parola si un cont de e-mail, unde va purta corespondenta cu privire la problemele sale de munca. Sindicatul nu s-a facut cunoscut pana acum altfel decat prin membrii si colaboratorii sai, insa informatia a circulat printre romanii din strainatate, iar cateva mii au cerut deja ajutor organizatiei, in principal pentru rezolvarea unor litigii de munca, iar o parte din ele au fost deja rezolvate.

ASISTENŢĂ PENTRU NEDREPTĂŢIŢI. Romanii pot cere sindicatului asistenta juridica pentru revendicarea drepturilor banesti sau profesionale, pentru a fi reprezentati in fata autoritatilor romane si straine in vederea recunoasterii vechimii in munca sau a contributiei la fondurile de pensii. De asemenea, vor fi ajutati la semnarea unui contract de lucru, vor primi asistenta atunci cand sunt amendati sau concediati abuziv, ori lucreaza peste programul normal.

Presedintele sindicatului, Ion Voinea, spune ca organizatia ii poate ajuta la fel de bine si pe cei care muncesc sau au muncit la negru, pentru a-si recupera anumite drepturi. a"Intotdeauna exista o dovada ca omul acela a lucrat acolo, chiar daca nu a facut-o legal. Expertii nostri pot demonstra asta, de exemplu, pornind de la un simplu cont, prin care au fost rulati banii cu care a fost platit acel om. Apoi, daca e cazul, urmeaza un proces cu angajatorul, pentru recuperarea drepturilor respective".

CONTACT. Romanii care muncesc in strainatate, indiferent de domeniul in care activeaza, pot lua legatura cu sindicatul la adresa ion.voinea_srs@yahoo.com.

Deocamdata, reprezentantii sindicatului au hotarat ca cei care vor cere ajutor nu vor plati nimic, insa pe viitor, va fi stabilita, pentru membri, o taxa de inscriere de un euro si o cotizatie lunara tot de un euro.

Colaboratori a " din randul celor a"patiti"

Sindicatul romanilor din strainatate a fost constituit de 15 economisti romani si beneficiaza de ajutorul a 200 de colaboratori a " avocati, experti tehnici, ingineri, juristi etc. Presedintele sindicatului este Ion Voinea, care, printre altele, a coordonat Asociatia Intreprinderilor Romane de Antrepriza din Germania, iar presedinte de onoare este avocatul Paula Iacob. Formatiunea nu s-a asociat pana in acest moment cu nici o alta organizatie sindicala din Romania, dar colaboreaza cu diverse sindicate din strainatate. Fondurile din care se finanteaza sindicatul provin din donatii, sponsorizari, cotizatii ale membrilor, fonduri provenind de la organizatii sindicale internationale, fonduri europene. Pe langa asistenta in domeniul muncii, pe care o ofera romanilor care lucreaza in strainatate, sindicatul va accesa programe europene pentru a putea oferi asistenta sociala membrilor familiei acestor persoane, si in special copiilor ramasi in tara.

Un caz rezolvat

Unul din cazurile la rezolvarea caruia a ajutat sindicatul este cel al unui roman care lucra de mai mult timp la o ferma din Italia. In decembrie, de Sarbatori, romanul a primit permisiunea sa plece in tara, pentru cateva zile. Dar cum vorba nu se pune la dosar, cand s-a intors la lucru, romanul a fot concediat si nu i s-a mai platit salariu, pe motiv ca a lipsit nemotivat. Expertul in litigii de munca al sindicatului s-a deplasat la ferma, a discutat cu patronul si a aratat ca exista dovezi ca romanul fusese invoit si de Pasti, tot verbal, ca sa plece in tara, insa atunci angajatorul nu s-a plans si l-a ajutat pe muncitorul roman sa-si recupereze drepturi salariale in valoare de 2.500 de euro.



» vezi articolul original


sursa:



Citeste despre: romani,



Cele mai citite stiri de azi
Vrei un COCKTAIL fin, TE REZOLVA Pasarin! Imbracata dupa URECHE, Cosmina a SOCAT intreaga Vama Veche (FOTO)

Vrei un COCKTAIL fin, TE REZOLVA Pasarin! Imbracata dupa URECHE, Cosmina a SOCAT intreaga Vama Veche (FOTO)

INCREDIBIL! Teo Trandafir si Bote s-au SARUTAT in public (FOTO)

INCREDIBIL! Teo Trandafir si Bote s-au SARUTAT in public (FOTO)

BOMBA in showbiz: Pepe este tatal unei FETITE DE 8 ANI!

BOMBA in showbiz: Pepe este tatal unei FETITE DE 8 ANI!

Bianca Dragusanu, SURPRINSA pe plaja cu un MULATRU CELEBRU. Nu o sa iti vina sa crezi CE FACEAU! IMAGINI EXCLUSIVE

Bianca Dragusanu, SURPRINSA pe plaja cu un MULATRU CELEBRU. Nu o sa iti vina sa crezi CE FACEAU! IMAGINI EXCLUSIVE



Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)

Alte Stiri
Cum va fi vremea in weekend, la munte si la mare

Cum va fi vremea in weekend, la munte si la mare

Cluj-Napoca - Orasul din Europa cel mai prietenos si tolerant cu strainii

Cluj-Napoca - Orasul din Europa cel mai prietenos si tolerant cu strainii

Incredibil! Cat castiga o familie de romani cu 15 copii, in Marea Britanie

Incredibil! Cat castiga o familie de romani cu 15 copii, in Marea Britanie

Promovabilitate de 79,88% la titularizare, inainte de contestatii

Promovabilitate de 79,88% la titularizare, inainte de contestatii

Marturia CUTREMURATOARE a mamei copilului de 5 ani ucis pe trecerea de pietoni: "Criminalul a incercat sa ma cumpere"

Marturia CUTREMURATOARE a mamei copilului de 5 ani ucis pe trecerea de pietoni: "Criminalul a incercat sa ma cumpere"

Anunt FABULOS! Ce a putut sa scrie un roman care vrea sa isi vanda masina pe internet: "E ca o cofetarie, care nu are WIFI"

Anunt FABULOS! Ce a putut sa scrie un roman care vrea sa isi vanda masina pe internet: "E ca o cofetarie, care nu are WIFI"

Acuzatii grave! Un clujean s-a dus cu o batatura la medic si a ajuns cu piciorul amputat! Atentie, imagini socante!

Acuzatii grave! Un clujean s-a dus cu o batatura la medic si a ajuns cu piciorul amputat! Atentie, imagini socante!

Eminescu, intr-o campanie pentru un test de BOLI VENERICE

Eminescu, intr-o campanie pentru un test de BOLI VENERICE

BEBELUS de cateva zile, ABANDONAT pe o BANCA, in PARC

BEBELUS de cateva zile, ABANDONAT pe o BANCA, in PARC




Horoscopul Zilnic

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Balanta

Leu

Fecioara

Scorpion

Capricorn

Sagetator

Varsator

Pesti