Special

Publicat Miercuri, 16 martie 2016 , ora 12:28, de I. G.

ANGAJAMENTE IN STIL ROMANESC

România şi-a luat, în faţa forului fotbalistic european, un angajament legat de organizarea a patru jocuri de la turneul final Euro 2020. Fiind o ediţie jubiliară, care marchează împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea turneului, UEFA a anunţat că meciurile se vor organiza în 13 oraşe ale bătrânului continent. Printre cele 13 oraşe, a fost desemnat şi Bucureştiul, dar cu anumite condiţii, legate de crearea facilităţilor necesare celor care vor să fie prezenţi la randez vous-ul fotbalului continental. Oficialii noştri, în buna tradiţie românească, şi-au asumat toate cererile domnilor de la UEFA, şi au promis că totul va fi gata la ora începerii turneului final.


Cum stăm, de fapt, în realitate? Aşa cum a anunţat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, suntem foarte aproape să renunţăm la organizarea celor patru partide, pentru că, aşa cum facem mereu, ne-am blocat în hârtii, aprobări, termene de executare şi studii de fezabilitate. Ce trebuia să facem pentru a ne onora promisiunile? În primul rând, trebuia să construim o linie de metrou între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, o condiţie esenţială pentru ca România să poată organiza cele patru partide. Ei bine, în loc să facă ceva în această direcţie, şefii de la Metrorex au anunţat că DACĂ se va construi vrodată această linie de metrou, ea va putea fi gata de-abia în anul 2021. Ne-am bazat pe o societate care se chinuie de ani buni să dea în folosinţă metroul în Drumul Taberei, anulând mereu termenul de finalizare, şi acum riscăm să ne facem de râs în faţa întregii Europe. Deşi se ştia în ce ritm se lucrează la Metrorex şi ce ”performanţe” are această societate, oficialii români au promis celor de la UEFA că linia de metrou cerută de aceştia va fi gata la timp. Un angajament bifat, nu?


Alte condiţii impuse de UEFA erau legate de modernizarea a patru stadioane şi de finalizarea autostrăzii care leagă Vestul ţării de capitală. Pentru cele patru stadioane, aflăm, bineînţeles acum, că nu există încă bugetele necesare, iar despre autostradă nici nu mai are rost să vorbim. Ştim cu toţii ce înseamnă un drum cu maşina din Bucureşti spre Arad sau Timişoara, atunci când vrem să mergem într-o vacanţă. Ştim de asemenea şi câţi bani au fost aruncaţi la construirea autostrăzii dintre Piteşti şi Sibiu, un proiect care a ajuns subiect de satiră în presa din Occident. Dacă ne referim la modernizarea celor patru stadioane (Arena Naţională, Steaua, Dinamo şi Rapid), mă îndoiesc că există vreun român care să creadă că ele se pot face în timpul care a mai rămas până la începerea competiţiei. Să bifăm deci şi aceste promisiuni.


Aşa cum se întâmplă de 26 de ani, autorităţile române fac tot ce depinde de ele pentru a ne compromite imaginea în faţa întregii Europe, luându-şi angajamente pe care nu au cum să le îndeplinească, atâta timp cât totul merge aşa cum merge în draga noastră Românica. Dacă ştii că nu poţi face ceva, nu te apuca să promiţi aiurea, doar pentru a apărea, pentru un timp, într-o lumină favorabilă. Ţările avasate ale Europei lucrează după alt sistem, acolo seriozitatea este pe primul loc, iar când te apuci să faci o promisiune şi nu te ţii de treabă, îşi pierzi credibilitatea. Chiar nu le pasă, celor care au promis că vor îndeplini cerinţele forului european, că vorbim despre imaginea unei ţări, despre reputaţia ei?


La promisiuni, ştim cu toţii, nu ne întrece nimeni. Dacă se va dovedi că am făcut promisiuni aiurea, şi nu vom putea să respectăm termenele cerute, ce fel de mesaj transmitem noi Europei civilizate? În loc să profităm de o asemenea oportunitate, să arătăm că şi noi suntem în stare să oferim condiţii civilizate de desfăşurare a unei competiţii de acest nivel, noi ce facem? Dovedim, încă o dată, că nu putem fi consideraţi parteneri serioşi şi de încredere.


Cristian Huluban

ROL.RO

Ads

Cele mai citite stiri de azi