Special

Publicat Luni, 18 aprilie 2016 , ora 12:32, de Catalina Burlan

CE AM FOST ŞI CE AM AJUNS

Citesc ştirea referitoare la încă un eşec al sportului românesc şi ma cuprinde, vorba poetului, o tristeţe iremediabilă. Echipa feminină de gimnastică a ratat participarea la Olimpiada de la Rio. 

Acum 40 de ani, Nadia Comăneci uimea lumea sportului, primind primul 10 din istorie, la Jocurile Olimpice de la Montreal. De-a lungul participărilor noastre la Jocurile Olimpice, gimnastica feminină a fost principalul furnizor de medalii, a fost marea noastră speranţă în lupta cu marile puteri ale sportului mondial.

Acum, după atâţia ani de succese şi recorduri, iată că am ajuns în această situaţie greu de acceptat, dar previzibilă, dacă ne gândim la felul în care este privit sportul în România.

53e33e7795f9cf802c000002.jpg

Pentru că nu ducem lipsă de specialişti care să analizeze cauzele acestei contraperformanţe, îi vom lăsa pe ei să îşi dea cu părerea, să ne lumineze. Având în vedere că gimnastica nu este singura ramură a sportului care înregistrează un serios recul, nu avem multe opţiuni. Fie ne apucăm serios de treabă, fie ne acceptăm rolul de outsideri la care am ajuns. 

646x404_1.jpg

Antrenorii români de valoare au ales să plece în străinătate, acolo unde beneficiază de condiţii optime de pregătire, unde sunt plătiţi aşa cum merită şi unde sunt lăsaţi să-şi facă treaba, sunt sprijiniţi, nu au senzaţia că se luptă cu morile de vânt, aşa cum e la noi. Mariana Bitang şi Octavian Bellu au ajutat cât au putut, au fost înlăturaţi, au revenit, apoi au plecat ei, sătui de tot ce se întâmplă, şi în aceste condiţii e clar că nu poţi face performanţă.

Lipseşte infrastructura, lipsesc specialiştii, lipseşte o legislaţie prin care sportul să fie finanţat aşa cum trebuie, dar rădăcinile răului sunt mult mai adânci. În şcoli, educaţia fizică este o materie marginalizată. Sigur că sunt importante şi alte materii, dar vorbim despre sănătatea copiilor noştri, pentru că fără mişcare este greu să ai un regim sănătos de viaţă. Tinerii noştri nici nu ştiu să alerge, aşa cum bine observa fostul mare tenismen Ilie Năstase. Eşecul sportului românesc este şi eşecul felului în care ne ocupăm de educaţia şi formarea copiilor, cei care ar trebui să fie viitorii campioni. Deşi blamate de mulţi, iată că metodele de pregătire ale antrenorilor de acum 30-40 de ani au dat roade, pe când noile concepte ne-au adus în această situaţie tristă, de a nu avea echipă la Jocurile Olimpice. 

gimnastica.jpg

Îmi aduc aminte că acum câteva luni, o televiziune din Brazilia a invitat-o pe Nadia Comăneci la un remember plin de nostalgie, legat de performanţele ei de la Montreal, din 1976. Regina gimnasticii mondiale nu şi-a putut stăpâni emoţiile şi a lăcrimat atunci când au fost evocate momentele ei de glorie, notele de 10 care uimeau întreaga planetă. Iată că am ajuns la momentul în care trebuie să acceptăm ideea că nu vom avea echipă de gimnastică la Jocurile Olimpice. Am fost protagonişti la atâtea ediţii ale Olimpiadelor, acum vom fi doar spectatori.

Cristian Huluban
Ads

Cele mai citite stiri de azi