Societate

Publicat Vineri, 14 octombrie 2016 , ora 12:51, de ROL.ro

Domnul Luigi, un TAXIMETRIST, după ce a lăsat un client la destinație, a rămas MUT DE UIMIRE

Domnul Luigi Unguritu, 50 de ani, din Craiova, a  înapoiat 5.000 de lei unui client care își pierduse banii pe bancheta mașinii sale. 


Omul nu s-a gândit nicio clipă să păstreze banii, deși câștigă această sumă în cinci luni de muncă. Pentru că n-a putut să dea de urma clientului, taximetristul a dus portofelul la Secţia 3 Poliţie Craiova, iar oamenii legii l-au găsit pe proprietar, cei doi bărbaţi întâlnindu-se în faţa poliţiştilor.

Sunt taximetrist de cinci ani. Am mai făcut taximetrie înainte, dar apoi am mai lucrat în alte locuri, iar acum m-am întors la această meserie. Muncesc mult şi ne descurcăm greu cu banii pe care îi avem lunar pentru că soţia mea este pensionată medical şi are doar 400 de lei lunar. Dar, să zicem că pot să asigur familiei un trai cât de cât decent“, a declarat pentru Gazeta de Sud, bărbatul.

Deși veniturile lunare nu prea îi permit să meargă în concedii, iar atunci când totuşi reuşeşte nu poate să stea mai mult de câteva zile, bărbatul nu s-a gândit nici măcar o secundă să păstreze banii pierduși de client.

După ce am lăsat clientul la o destinaţie din Valea Roşie, am plecat într-o staţie de taxiuri. Acolo m-am uitat pe banchetă şi am văzut portofelul. Atunci m-am întors imediat unde lăsasem clientul, dar nu l-am mai găsit. M-am uitat pe buletin şi am văzut că domnul este din Afumați, judeţul Dolj. Atunci am dat un telefon unei persoane din Afumaţi pe care o cunoşteam, dar nu am găsit-o. Am hotărât apoi să merg la poliţie, unde am povestit cele întâmplate. M-am gândit doar la faptul că aş fi putut fi eu în locul domnului respectiv. Nu aş fi păstrat banii niciodată pentru că, dacă aş fi făcut acest lucru, nu aş mai fi putut să dorm noaptea. Aşa am fost educat în familie şi nu puteam să fac altfel. Am mai găsit în maşină, de-a lungul timpului, multe telefoane, însă le-am dat înapoi pe toate“, a explicat taximetristul.

Bărbatul spune, pentru sursa citată, că banii pe care îi câştigă îi chibzuieşte cu mare grijă pentru că are doi copii pe care trebuie să îi întreţină până vor fi pe picioarele lor.

Am doi copii. Băiatul este în anul III la Facultatea de Automatică, iar fetiţa a intrat anul acesta la Facultatea de Moaşe şi Asistente cu nota 10. Eu cred că am reuşit să îi cresc şi să îi educ destul de bine. Întotdeauna ne-au ascultat“, spune taximetristul, încurajând toţi oamenii să înapoieze lucrurile care nu le aparţin pentru că nu îi vor face niciodată fericiţi.

Ads

Cele mai citite stiri de azi