Special

Publicat Marti, 25 octombrie 2016 , ora 12:11, de ROL.ro

DOMNULE PROFESOR, NU VĂ MURDĂRIȚI!

Academician profesor doctor Leon Dănăilă este considerat unul din cei mai importanţi 5000 de oameni de pe pământ, fiind inclus, alături de Albert Einstein, printre cele 500 de genii ale secolului 21. Specialist în neurochirurgie, profesorul Dănăilă are la activ nu mai puţin de 40.000 de operaţii, scăzând rata mortalităţii la operaţiile pe creier la 3-4% (de la 50-60%), ceea ce reprezintă o performanţă uluitoare. Deşi este un chirurg cunoscut pe toate meridianele globului, profesorul Dănăilă rămâne un om foarte modest, dedicat sută la sută profesiei sale, încercând zi de zi să salveze cât mai multe vieţi. 


O imagine cu profesorul Dănăilă a devenit virală pe rețelele de socializare nu cu mult timp în urmă, o fotografie care îl prezenta mergând cu metroul, ca orice om obișnuit, deși statutul și faima de care se bucură i-ar fi dat dreptul să aibă propriul șofer. A revoluţionat o ramură foarte importanta a medicinei, fiind primul român care a făcut operaţii cu laser pe creier. Este călăuzit de un singur ţel, acela de a reda bucuria vieţii unor oameni care păreau condamnaţi, ajunşi la el într-un stadiu avansat al bolii, oameni care dacă astăzi mai trăiesc o datorează exclusiv acestui geniu înzestrat şi cu un suflet mare.

61796156.jpg

Ieri, o veste a făcut înconjurul redacțiilor de știri. Domnul profesor Dănăilă va fi primul nume din partea PNL pe lista candidaților pentru un loc în Senat. O undă de tristețe a străbătut opinia publică din România, la aflarea acestei vești. Nu putem fi dezamăgiți de profesorul Dănăilă, ar fi prea mult spus, pentru că ceea ce a făcut el pentru România este mai presus de orice, dar nici nu putem rămâne indiferenți.

Ne întrebăm cum au reușit să îl convingă cei din PNL pe reputatul savant român să se înroleze în politică. Ce argument au adus în sprijinul propunerii lor, în fața unui profesor de 83 de ani care petrece cea mai mare parte a timpului său în mijlocul bolnavilor, încercând să salveze vieți? Pentru Partidul Național Liberal este doar o lovitură de imagine, se vor folosi de reputația lui Leon Dănăilă pentru a câștiga voturi, aici lucrurile sunt clare. Dar de ce s-a lăsat atras în această cursă un om care are o reputație impecabilă, cum l-au convins să intre în această troacă pe un profesor pentru care avantajele materiale nu au fost niciodată o prioritate?

dfhfchgfd.jpg

Nu contează numele partidului care l-a înrolat pe profesorul Leon Dănăilă, putea fi oricare din formațiunile politice, pentru că toți sunt o apă și-un pământ. Poate marele nostru neurochirurg crede că, după ce a salvat atâtea vieți, poate salva și societatea românească, aflată în degringoladă. Poate s-a lăsat convins că va avea un rol important în revenirea la normalitate a unui popor chinuit. Domnule profesor, nu vă murdăriți, sunteți un reper moral foarte important pentru români, clasa politică de la noi nu vă merită, iar mizeria din interiorul ei nu poate fi vindecată nici măcar de un savant de renume mondial.

-206683.jpg

Cristian Huluban

Ads

Cele mai citite stiri de azi