Societate

Publicat Luni, 17 octombrie 2016 , ora 09:20, de Cristina Stancu

Femeia a câștigat trei milioane de dolari la lotto, ce i-a făcut șefului imediat apoi

De ce a intrat această femeie în pușcărie?


Toate visele acestei femei au devenit realitate atunci când a câștigat la lotto suma imensă de 3 milioane de dolari, dar, în loc să își dea demisia așa cum ar face probabil majoritatea dintre noi, ea a ales să facă ceva și mai drastic!

Femeia de 41 de ani a descoperit că deținea biletul câștigător vineri noapte și aproape imediat a început să își construiască planul machiavelic și exploziv prin care va da șefului de înțeles că renunță la slujbă.

Când a sosit ziua de luni a mers la serviciu pentru a face un singur lucru, iar ceea ce s-a întâmplat în continuare a fost șeful ei privind-o în timp ce își face nevoile (mari, foarte mari) fix pe biroul lui.

Iată ce a declarat bărbatul: ,,Am deschis încet ușa și a văzut-o pe femeie cu pantalonii până în glezne, cocoșată pe biroul meu ca un hipopotam, lansând un mare rahat pe biroul meu. Și-a întors capul spre mine și m-a privit fix. În acel moment am înghețat de frică. Cu privirea periferică vedeam cum monstrul se prelinge din ea ca o bucată de platilină în fabrică".

Deși a fost arestată, câștigătoarea spune că nu regretă absolut nimic, ba chiar pare mândră:

,,A meritat. Vineri, când am aflat că am câștigat, am știut că ăsta va fi primul lucru pe care îl voi face. Am mers la toate fast-food-urile mexicane pe care le-am putut găsi și mi-am păstrat scaunele în week-end. Mă chinuiam ca un condamnat la moarte să nu explodez. I-am suportat toate rahaturile acestui tip ani de zile, e timpul să le suporte și el pe ale mele".

Sursa


Ads

Cele mai citite stiri de azi