International

Publicat Joi, 20 octombrie 2016 , ora 09:55, de Cristina Stancu

Mai avea două luni până la naștere, dar BURTA i se ÎNROȘISE! Ce i-a spus doctorul e incredibil

O tânără de 25 de ani a trecut prin chinul vieții sale cu două luni înainte de a naște.


Fiona Kerrigan este din Marea Britanie și era extaziată că în sfârșit va veni momentul în care își va strânge copilașul în brațe, dar, în trimestrul al treilea al sarcinii a apărut o problemă uriașă, deși, până atunci totul nu putea să decurgă mai bine.

Toată pielea de pe burtă i se înroșise, dar asta nu era tot! Roșeața era însoțită de o senzație ciudată de arsură și de mâncărimi puternice. Femeia a intrat în panică și a mers de urgență la medic pentru un control de specialitate.

După mai multe teste medicii au dat un diagnostic cu care nici măcar ei nu s-au mai confruntat până acum. Acesta era următorul: Fiona era alergică la propria sarcină. Specialiștii nu au putut să îi dea un tratament deoarece exista pericolul ca pastilele să influențeze negativ dezvoltarea copilului.

Drept urmare, femeia însărcinată a fost nevoită să îndure două luni de chin, dar, la final și-a primit răsplata, un băiețel perfect sănătos. Iată ce a mărturisit Fiona: ,,În momentul în care mi-am ținut pentru prima dată copilul în brațe, am uitat de tot. Aș rămâne oricând însărcinată din nou, deși știu că este foarte probabil să mă confrunt cu aceleași probleme".

burta-1.jpg


Ads

Cele mai citite stiri de azi