Special

Publicat Miercuri, 25 mai 2016 , ora 10:56, de Catalina Burlan

MIRCEA LUCESCU LA ZENITUL CARIEREI

După 12 ani petrecuţi în Ucraina, unde a reuşit să întrerupă hegemonia celor de la Dinamo Kiev şi să facă din Şahtior un nume cunoscut în toată Europa, iată că Mircea Lucescu trece într-un campionat mult mai puternic, devenind antrenorul celor de la Zenit Sankt Petersburg. 

Nu e prima dată când şefii clubului din Rusia s-au interesat de serviciile antrenorului român, văzuseră ce a reuşit acesta la Şahtior, cunoşteau calitatea sa de formator, de constructor de echipe, recunoscută în cercurile fotbalului european. 

În ultimii ani, echipa din Sankt Petersburg a fost condusă de Luciano Spalletti şi Andre Villas Boas, doi antrenori care nu au reuşit să-i mulţumească pe conducătorii de la Zenit, deşi vorbim de doi tehnicieni respectaţi, care beneficiaseră şi de bugete foarte mari pentru a forma o echipă redutabilă.

Pe lângă performanţele sportive avute de Şahtior, şefii celui mai bogat club din Rusia, sponsorizat de gigantul Gazprom, au fost impresionaţi, fără îndoială, şi de profitul realizat de echipa din Doneţk pe perioada mandatului lui Lucescu. Prin vânzarea unor jucători şlefuiţi de el către mari echipe ale Europei, precum Chelsea, Bayern Mȕnchen, Manchester City, Borussia Dortmund sau AC Milan, Lucescu a adus multe milioane de euro în conturile clubului ucrainean. Dacă doi antrenori de renume, precum Spalletti şi Villas Boas, nu au reuşit să-i convingă pe conducătorii celor de la Zenit, iar în locul lor este adus Mircea Lucescu, este clar că aprecierea de care se bucură tehnicianul român în spaţiul ex-sovietic este foarte mare. 

3932-lucescu.jpg

Deşi în discuţii au mai fost şi alte nume importante de antrenori, iată că şefii de la Zenit l-au preferat pe Lucescu, convinşi de ceea ce au văzut la Şahtior în aceşti 12 ani. Mulţi vor spune că a fost preferat Lucescu pentru că nu este un antrenor atât de scump, sau că salariul său nu se ridică le pretenţiile unui Fabio Capello de exemplu, dar nu cred că la un club atât de bogat şi cu ambiţii atât de mari putem vorbi de astfel de criterii atunci când se vrea performanţă.

122127-lucescu_s.jpg

Criticat de unii pentru că la înfrângeri mereu dă vina pe arbitri, contestat de alţii pentru că mereu se laudă cu jucătorii lansaţi sau crescuţi de el, iată că Mircea Lucescu este apreciat în afara României, unde are o cotă foarte ridicată. Faptul că antrenorul român a mai fost dorit de Galatasaray şi Fenerbahce, căutat de naţionalele Turciei şi Elveţiei, că au mai fost discuţii cu Olympique Marseille sau Inter Milano, ne demonstrează că în ciuda vârstei sale, Mircea Lucescu rămâne un antrenor respectat în fotbalul mare. Ar trebui să ne mândrim cu un român care face cinste ţării sale, mai ales că vorbim de singurul antrenor de la noi care are rezultate meritorii într-un fotbal competitiv, nu în ţările arabe, prin China sau Cipru. 

ci_rumwxiaa1egi.jpg

Felicitări Nea Mircea şi mult succes la noua echipă!

Cristian Huluban 

Ads

Cele mai citite stiri de azi