Cultura

Publicat Sambata, 14 iunie 2008

Mircia Dumitrescu

Mircia Dumitrescu, pe care il pretuiesc enorm ca artist si-l stimez, tot atat, pentru contributia lui (esentiala, decisiva) la realizarea proiectului de facsimiliare a manuscriselor lui Eminescu, imi cere sa scriu un Cuvant inainte la catalogul expozitiei internationale "Grafica fara frontiere", pregatita, evident, tot de el.

Nu pot sa-l refuz, desi la nevoie as putea gasi suficiente argumente. Cel mai important este ca sunt critic literar, nu critic de arta. imi plac, sunt fascinat chiar de artele plastice, dar nu ma socotesc in acest domeniu decat un amator dotat cu oarecare sensibilitate si mai bine documentat, poate, decat altii, dar nu mai mult decat atat. Cand privesc un tablou caut sa-i aflu simbolurile si sa le traduc intr-un limbaj epic, fapt pe care pictorii nu-l accepta. Am scris odata despre acest mod de a privi (si primi) opera plastica si un prieten, pictor reputat, s-a suparat pe mine: cum, mi-a zis el, eu pictez lumina si dumneata vrei s-o pui intr-o fabula?. M-am aparat aducand exemplul lui Francois Mauriac care, admirand un tablou dintr-o expozitie, si-a justificat astfel admiratia: ce roman, ce extraordinar roman se ascunde in aceasta compozitie! Julien Green, care povesteste acest episod in jurnalul sau, l-ar fi corectat: Draga Mauriac, vrei sa spui: ce mare pictura, nu ce mare roman! Exemplul adus n-a convins pe prietenul meu care a ramas la ideea ca imaginile plastice nu pot fi traduse in simboluri, iar simbolurile nu pot fi puse intr-o naratiune. De atunci ma feresc sa vorbesc de pictura in fata pictorilor pentru ca am sentimentul ca ei nu accepta modul meu de perceptie si nici limbajul meu. Am, totuSi, douA motive sa-mi incalc azi acest juramant si sa vin in intampinarea lui Mircia Dumitrescu, un artist care traieste printre poeti si critici, un creator preocupat sistematic de teoria artei, nu numai de executia ei. Cel dintai este chiar faptul ca, petrecand mult in comunitatea scriitorilor (prietenia lui cu Nichita Stanescu a intrat deja in legenda), le ilustreaza des scrierile, incepand cu coperta, care, se stie, este haina de gala a acestui obiect estetic numit carte de poezie. Face de mult timp acest lucru si, trebuie spus, il face bine. Cu multa imaginatie si cu o buna tehnica. Ca sa-l parafrazez pe prietenul sau, poetul, are in el un mat de zeu si, totodata, isi cunoaste bine meseria. Cine nu cunoaste aceasta rodnica alianta dintre un talent exceptional (inspiratie, imaginatie, capacitate de a vedea "plasticitatea" lucrurilor, finetea si geometria lor) si o tehnica grafica bine stapanita, ar fi trebuit sa-i vada expozitia personala pe care a avut-o deschisa, pana pe 7 iunie, la Palatul Parlamentului. A fost un regal. M-au interesat, inainte de orice, lucrarile dedicate lui Nichita Stanescu, poetul care-i dedicase, la randul lui, un numar de poeme. Mircia Dumitrescu le ilustreaza prin tot atatea desene splendide in care universul imaginar al poetului este interpretat plastic intr-un mod care ma impresioneaza enorm. Dupa Sorin Dumitrescu, Mircia Dumitrescu este al doilea artist care citeste atat de profund si de original poemele lui Nichita Stanescu. Cu aceste justificAri scriu, dar, aceste randuri introductive pentru catalogul ce va insoti expozitia internationala de grafica organizata la Galeriile Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta de acest artist prietenos, agitat si generos cum nu se mai poate, care este Mircia Dumitrescu. Face ce face si apare cu cate un artist din Germania, Finlanda, Ungaria sau Suedia, le prezinta lucrarile, isi cheama prietenii sa participe la aceste intalniri miraculoase, in fine, langa desenele sale pune desenele studentilor sai fara a avea sentimentul ca isi stirbeste in vreun fel oarecare autoritatea lui, de altfel bine consolidata. Acum vine cu operele unor graficieni din atelierele de gravura din Franta ("Atelier Bo Halbirk" - Paris), Danemarca ("Asociatia Gravorilor Danezi" - Copenhaga), Ungaria ("Uniunea Gravorilor si Litografilor Maghiari" - Budapesta) si din Romania ("Asociatia de Grafica Forte" Miercurea Ciuc). Privesc aceste tablouri in stiluri diferite, de la desenul cubist (Konig Frigyes) la pictura impresionista (Valerie Vahey, Sonja Smith) si desenul caricatural, acid, foarte modern. Doua pete de culoare (Jakab Imre) duc gandul la panzele lui Miro, iar "insurubarea in real" de Mircia Dumitrescu pare a fi o fantasma nichitiana tratata in stilul unui expresionism sincronizat si, de imi este ingaduit sa spun astfel, fastuos incarcat de metafore plastice. Eugen SIMION



» vezi articolul original


sursa:


Cele mai citite stiri de azi