Pe scena Operei din Viena, Mayerling - istorie metamorfozata in pasi de dans

Daca nu s-ar fi sinucis in ziua de 30 ianuarie 1889 la Mayerling dupa ce si-a impuscat foarte tanara amanta Mary Vetsera - avea abia 18 ani -, arhiducele Rudolf, unicul fiu al imparatului Austro-Ungariei Franz Joseph I si al frumoasei imparatese Elisabeta (Sissi) - s-a spus cea mai frumoasa printesa a acelor vremuri -, s-ar fi urcat pe tronul celei mai intinse, mai nefiresti, mai opresive formatiuni statale a acelei vremi la varsta de 58 de ani.


Mai tanar - totusi - decat Eduard al VII-lea, care a trebuit sa astepte pana la 60 de ani trecerea la cele vesnice a veneratei sale mame regina Victoria ca sa poata accede la invidiata demnitate de rege al Marii Britanii. Asteptare, ce-i drept, compensata prin indelungi si dese calatorii in Parisul supremelor placeri ale "epocii frumoase".
Rudolf ar fi venit pe tron chiar mai tanar decat foarte simpaticul print mostenitor de astazi al Angliei, Charles, indragostit de peisajele si preparatele culinare romanesti, care a sarbatorit de curand 60 de ani. Mama sa atat de iubita si iubitoare, Elisabeta, aratand si cu acest prilej o excelenta forma fizica si intelectuala, ceea ce ne indreptateste sa-i prevedem un drum al vietii cat mai lung cu putinta.
Sigur, m-am intrebat inca din prima seara de la sfarsitul lui octombrie petrecuta la Viena cand am vazut afisele ce vesteau apropiata premiera a baletului Mayerling: daca Rudolf nu cadea victima propriului sau dezechilibru sufletesc in ziua fatidica de la sfarsitul lui ianuarie 1889 - ar mai fi trebuit dupa 25 de ani sa faca fata unei alte incercari. De data aceasta nu in inima imperiului inconjurat de reprezentantii inaltei aristocratii imperiale (n-am avut niciun amestec in moartea lui?), ci catre hotare unde asuprirea nationala lua forme insuportabile.
Si anume la Sarajevo, unde tanarul Gavril Princip ii va ucide pe printul mostenitor din acea vreme -1914 - al Imperiului Austro-Ungar - Franz Ferdinand si pe sotia sa, Sofia. Victimele de la Sarajevo nu erau doar ale studentului sarb, ci, paradoxal, si ale gestului lui Rudolf care in 1889 lasase liber locul de mostenitor al Tronului. Acesta va fi ocupat mai intai de unchiul sau, Carol, care moare (de moarte buna ) si astfel fiul sau Franz Ferdinand a devenit mostenitorul lui Franz Joseph. De-ar mai fi trait noua ani, Rudolf si-ar fi plans mama asasinata inexplicabil de pe taramuri elvetiene de un anarhist italian. Greu de imaginat o asemenea hecatomba intr-o familie. Suita de tragedii care ii inspira lui N. Iorga una din paginile cele mai implinite ale portretisticii sale atunci cand Franz Joseph I trece in nefiinta. "Parea ca nu poate muri - spunea Iorga - fiindca nu s-a implinit inca numarul nenorocirilor, al plagilor ce trebuiau sa cada asupra capului sau". Iar el nu avea sa fie insotit la groapa de "plansul duios pentru morti", ci de "bocetul multimilor nesfarsite de vaduve si de orfani pentru a-l blastama".
De doi ani, razboiul pe care Franz Joseph il declansase ucidea si schilodea zeci si sute de mii de oameni.
Imposibil cand te-ai hotarat sa vezi baletul si pe masura ce il urmaresti sa te gandesti la toate implicatiile "dramei de la Mayerling". Care nu a iscat doar controverse istorice, ci a devenit subiect de roman (Claude Anet) si a inspirat productii cinematografice in care au jucat Charles Boyer, Danielle Darieux, Jean Marais, Catherine Deneuve, Omar Sharif, iar din 1978 s-a metamorfozat in balet.
Coregrafia si scenografia premierei absolute de la Royal Ballet din Londra a fost semnata de Kenneth MacMilan, preluata integral de spectacolul vienez ca si libretul lui Gillian Freeman, costumele lui Nicholas Georgiadi. Muzica ii apartine lui Liszt, temele fiind aranjate si orchestrate de John Lanchbery. Cu cateva zile inainte vazusem tot la Opera din Viena un extraordinar spectacol cu "Faust" de Tounod, bucurie umbrita doar de absenta din distributie a compatrioatei noastre Angela Gheorghiu, care in acea duminica era indisponibila scenic. In schimb, prestatia sotului ei, Roberto Alagna, aflat pe culmile artei interpretative, a compensat o absenta pe care am regretat-o.
Cand intram din nou la distanta de nicio saptamana in monumentalele cladiri ale Operei din Viena ma intrebam daca programarea acum a baletului Mayerling nu are caracter aniversar. In mod cert, mi-am raspuns. Pentru ca in 2008, mai precis la 21 august, se implinisera 150 de ani de cand intr-unul din nenumaratele castele imperiale ale Austriei vedea lumina zilei Rudolf, mostenitorul asupra caruia ursitoarele revarsasera toate fericirile posibile. Iar la 30 ianuarie 2009 se vor implini 120 de ani de cand cele doua gloante trase de Rudolf n-au curmat numai doua vieti, ci si sperantele intr-o schimbare ce ar fi venit chiar de la varful unei imparatii in care asuprirea nationala din ce in ce mai dura insotea cu inegalitati sociale strigatoare la cer. Baletul la care am asistat - a treia reprezentatie de la premiera vieneza - este construit pe o structura narativ-istorica. Se deschide si se inchide in cimitirul Manastirii Heiligenkrenz si cuprinde in cele trei acte momentele care au culminat cu drama de la Mayerling. Personajele sunt cele istorice si inca din prima scena a actului intai asistam la momentul in care casatoria lui Rudolf cu Stefania Belgiei, care ii fusese impusa regelui mostenitor din ratiuni de stat de care acesta nu vroia sa tina seama si le sfida public, se dovedeste a fi cat se poate de neviabila. Cele trei scene ale primului act sunt dedicate acestei neintelegeri conjugale inceputa inca inainte de noaptea nuntii care se desfasoara dupa ce Rudolf invarteste un pistol, laitmotivul baletului. Din fericire, Rudolf nu l-a descarcat atunci, Dumnezeu ocrotind-o pe printesa Stefania care a murit la 81 de ani in 1945. Stiind toate umilintele femeii parasite ostentativ, zgomotos, de un sot ce nu-si alegea metresele numai din societatea inalta a Vienei, ci cobora, asa cum prima scena a actului III ne influenteaza, intr-un "loc rau famat", unde, culmea cinismului, isi ducea virtuoasa sotie care, dandu-si seama unde se afla, fuge inspaimantata. Sotul nu regreta in niciun fel plecarea intempensiva a Stefaniei deoarece se consoleaza cu amanta lui Mizzi Caspar careia ii propune sa se sinucida. Dar aceasta, mai realista, pleaca cu contele Toaffe. Spre deosebire de filmul lui Anatol Litxat, care apasa asupra scenelor de orgie, baletul - fara sa omita aceasta componenta a personalitatii lui Rudolf, mai precis coborarea in infernul viciului - nu o etaleaza ostentativ. Decupajul scenariului urmareste in liniile esentiale intriga sau mai bine zis intrigile amoroase din jurul arhiducelui si asiduitatile familiei Vetoera care izbutesc ca fiica lor sa ocupe locul intai in preferintele arhiducelui Rudolf.
Ceea ce avea sa-i fie fatal si sa-i aduca la 18 ani moartea. Care, paradoxal, ii va inscrie numele in istorie. Chiar daca in cea scandaloasa. Cine a fost mai fericita, ne intrebam urmarind spectacolul de balet?
Mary, care a triumfat asupra sotiei legale si a amantelor ilegale din toate straturile societatii, chiar si a celor din subsol, sau Stefania numai inselata, dar si umilita. Mary a platit scump victoria, revolverul - daca e sa dam crezare versiunii oficiale - descarcandu-se dupa doua tentative puse in practica in trupul care il atrasese pe neastamparatul mostenitor al tronului Austro-Ungariei. Stefania a trait 81 de ani, o jumatate de secol si mai bine dupa moartea sotului. I-a fost dat sa vada nu numai nenorocirile care n-au contenit sa se abata asupra Casei Habsburgilor, sa asiste la moartea lui Franz Iosef, socrul sau, dar si la prabusirea Imperiului Austro-Ungar in 1918. Ca apoi sa vada in 1938 stergerea Austriei de pe harta Europei si, culmea ironiei, la eliberarea de trupele sovietice in 1945.
Scenariul nu omite nici coborarea lui Rudolf in casele rau famate, nici balul dat cu prilejul uneia din aniversarile lui Frunz Iosef in care ies la iveala si infidelitatile imparatului si ale sotiei sale. Si mai ales asiduitatile familiei Vetsera legate de tanara lor fiica, pe care sperand ca o vor face sa urce treptele Tronului Imparatesc o imping in prapastia gestului nebunesc al lui Rudolf. Asistand la baletul al carui scenariu a cautat sa fie cat mai aproape de istoria dramei de la Mayerling sau cel putin de legenda tesuta in jurul ei esti atras de intriga, de asemanarile cu personajele reale cu cele de pe scena, dar nu poti face abstractie de dinamismul desfasurarii, de tensiunea fiecarei scene.
Robert Tewsley si Irina Toymbal, interpretii cuplului nefericit, se detaseaza prin expresivitatea dansului, prin momente de interiorizare, prin lipsa oricarui artificiu. Scenele de ansamblu dau culoare si imprima un ritm viu unui balet la care te duci cu oarecare neincredere si de la care pleci cu bucuria ca ai asistat la implinirea unei opere de arta autentice. Pe care, totdeauna, nu poti sa nu o raportezi la istorie. Chiar daca si acum atatea si atatea necunoscute plutesc asupra a ceea ce a fost drama de la Mayerling.

» vezi articolul original


sursa:






Inchide