Teracota de Puchenii Mari a ajuns in hipermarketurile din Germania

Dupa ce este scoasa din cuptorul de preardere, teracota Majoritatea localnicilor din comuna prahoveana isi castiga existenta de zeci de ani din fabricarea teracotei.

Å¢rrrrr ii suna indelung telefonul patronului de la fabrica de teracota din Pucheni. Il lasa sa sune destul de mult cat sa ma enerveze pe mine, ca intr-un tarziu, cu un calm directorial demn de Donald Trump, sa raspunda: "Ia zi, Gicule Asa, zi-le ca vorbim in 20 de minute pentru ca momentan dau un interviu la ziar", se scuza cu un aer de boss, patronasul nostru. Are o fabricuta cu 12 angajati in satul Odaile din comuna Puchenii Mari. Ai sa zici ca nu e mare sfaraiala, insa teracota lui a ajuns in Metro si Carrefour Germania, iar comenzile cresc de la an la an.

Sat Odaile, comuna Puchenii Mari, judetul Prahova. Frumoasa comuna, mai ales ca jumatate din ea e situata pe DN1, unde poti sta si la bloc, unde mai poti iesi la drumul mare cu ceva de vanzare Absolut orice se poate vinde la marginea drumului. Cosuri impletite, rogojini, teracota, legume, fructe, vin, tuica si lista ar putea continua.

Jumatate din obiectele care se vand la DN nu sunt ale comerciantilor. Acestia le iau la preturi de nimic de la "ultimii mohicani" care se mai ocupa cu impletitul unei rogojini sau cu fabricarea unor cosuri cat sa supravietuiasca.

Ei, cu teracota e o alta poveste. Un sat intreg face numai asa ceva, si culmea, toti au clienti. Sobele de teracota nu se vand bine numai la tara, asa cum am crezut. "Vin bogatasi care au vile in Pipera sau Snagov si isi construiesc seminee din teracota", povesteste Nelu, un sobar la vreo 50 de ani din localitate. Ce sa mai vorbim de straini, pentru ca cine a venit o data si a vazut cum se fabrica teracota la Puchenii Mari, a revenit mereu, dand comenzi pentru cateva tiruri.

Muncitorii care lucreaza la teracota S.C. Puisor e fabrica de teracota, nu avicola

Cand vezi pe un gard de beton ca scrie S.C. Puisor, te gandesti la niste copanele sau la un piept crocant, ceva, nu? Ei bine, Puisor e fabrica de teracota a lui Florian Micu, patronasul care vorbea des la telefon. Doua hale mari, cuptoare, mirosuri aspre si mult fum.

Oricum, fata de modul cum se lucreaza in restul gospodariilor, la Puisor procesul de fabricare arata diferit. Angajatii au salopete albastre pe care scrie Puisor, au "botnite" pentru a se proteja de oxidul de plumb care da luciul teracotei, manusi si vestiare. Vizitam fiecare sectie a fabricutei (acum nu-ti imagina niste sectii ca de uzina foarte bine delimitate), privind curiosi la copilandri care manuiau pamantul moale exact cum manuieste brutarul painea.

Mai apoi, alti baieti pareau ca se joaca cu niste turte de culoarea antracitului, invartindu-le cum invarte pizzarul aluatul, ca apoi sa le aseze intr-un tipar. Prajiturica rezultata era placa de teracota. Aceasta merge intr-un cuptor de pre-ardere, ca apoi sa mearga la cuptoarele pentru arderea finala. Urmeaza luciul si culoarea care se prepara din diferiti oxizi destul de toxici, iar la final cioplitul care face placile sa se imbine intre ele pentru a forma o soba sau un semineu.

Gheorghe Sandu nu are cuptoare moderne, ca la fabrica Puisor, "Invidia sateasca" dezvolta piata teracotei din Pucheni

Concurenta dintre firmele de pe piata teracotei din Pucheni a dus la cresterea competitivitatii. Suna a capitalism pur, nu? Aiurea! Cei care au firma isi dau la geoale cu cei care n-au, chiar daca e o paine de mancat pentru toata lumea. Ca sa intelegeti si mai bine spiritul competitional de pe aceasta piata a teracotei am sa dau si un exemplu.

Patronul de la Puisor se plange ca pentru o masa calda in afara de salariu, multi muncitori aleg sa munceasca la negru prin sat in loc sa vina la el care are fabrica si le face carte de munca. Cei care fac teracota in spatele curtii, insa, il acuza pe Puisor, care e finul primarului, ca e hot, ca a facut avere, ca are casa cu piscina etc. Invidia sateasca si dumnezeii scosi printre dinti pe la colturi nu afecteaza insa deloc productia nici a unuia, nici a celuilalt.

Florian Micu s-a apucat de facut teracote in urma cu patru ani. Ideea i-a fost "furnizata" de o cunostinta de-a lui din Campulung Muscel, care facea deja teracote la acea vreme. Vazand cat de profitabil este, Florian a facut credite pe la banci ipotecand tot ce avea agonisit pana atunci. A cumparat un teren, a construit halele, materialele pentru cuptor, cele pentru teracota, malaxoarele si a dat drumul la treaba.

Oricum, meseria asta o avea in sange pentru ca buncii lui au fost olari. "Oalele nu mai merg de pe vremea lui bunicua€™, pentru ca au aparut plasticele, castroanele de tabla si alte porcarii", spune Florian. "Candva, la noi in sat, erau numai olari, iar acum toti fac teracota". O bucata de pamant, pana sa ajunga teracota, are nevoie de doua saptamani de zile si de multa munca si pricepere.

Astazi, Florian isi face reclama pe internet, in Pagini Aurii si in toate cataloagele de profil, si uite-asa a ajuns teracota lui in hipermarketurile din Germania.

Ce m-a socat la inceput a fost media de varsta a muncitorilor de la Puisor, care nu cred ca depasea 21 de ani. "Le dau minimum, pe cartea de munca", spunea la inceput Micu. De ce oare ar sta un tanar in floarea varstei sa munceasca intr-o fabrica de teracota pentru atatia bani? Ulterior am aflat ca nu castiga doar atat. Muncesc la fabrica, dar fac si sobe, iar cele patru milioane de lei vechi sunt numai pe cartea de munca. Ce iau in plus, ei stiu. Un singur batranel, care muncea la un particular, a recunoscut ca ia in mana 1.500 de lei de la patron.
Gheorghe Sandu face teracota de cand se stie.

"O familie se poate intretine la modul cel mai decent numai din teracota, cu o singura conditie: sa muncesti de sa-ti sara capacele", spune cu patos Gica, asa cum il cunoaste lumea in sat. Cuptorul lui Gica seamana foarte mult cu cel de ars ceramica. E unul vechi, nu ca cele ale lui Puisor, care sunt mai moderne. Gica are o afacere de familie, pentru ca doar familia lui munceste.

Il mai ajuta din cand in cand cate un zilier, insa nu are angajati permanenti. Aproape fiecare localnic avea la poarta un panou pe care erau expuse placile de teracota spre vanzare. Cei mai multi clienti ale teracotistilor nu sunt persoanele fizice, ci tot firme, firmulite, care revand teracota la un pret mai mare, in orasul lor. Un lucru este cert: atat timp cat vor exista case in mediul rural, va fi nevoie de un cos, o rogojina si mai ales de o soba zdravana de teracota.

Razboiul de facut rogojini il gasesti Batranii din Pucheni traiesc de pe urma rogojinilor de papura

Cine e batran si nu mai poate munci la teracota face rogojini. In urma cu 50 de ani, in Puchenii Mari toata lumea facea rogojini. Nu ca ar fi un sat de balta, ci pentru ca aici a functionat odata o fabrica de profil. Am fost acasa la tanti Alexandrina, o batranica de 83 de ani, pe care am gasit-o la razboiul de rogojini. Cu degetele noduroase si imbatranite, putin adusa de spate, insa extrem de lucida si indemanatica.

Tinerii care lucreaza la fabrica de teracota Puisor Sa fi vazut cum despica firul de papura cu un cutitas, cu ce viteza te cruceai. Ar fi putut sta tanti Alexandrina fara probleme in Ferentari, ca n-avea cine sa-i stea in fata. O rogojina se vinde cu 10-12 lei, insa, daca vezi cat de migaloasa e munca, te lasi pagubas. Una e sa o lucrezi industrial si alta e sa ai un razboi in curte la care nu reusesti sa faci mai mult de 70-80 de bucati pe luna.

"Aducem papura de pe unde putem, dar cel mai aproape e din Teleorman, de la Dunare", povesteste Alexandrina. Sta in apa pana la genunchi si taie la papura, apoi plateste o masina cu 500 de lei sa o transporte acasa. Doua-trei transporturi pe an ii da de lucru suficient cat sa mai adauge ceva bani peste pensia mizerabila pe care o are de la fabrica de rogojini: 155 de lei.

Luciul placilor de teracota este dat de oxidul de plumb, "Se cauta inca, mama, rogojinile ca acua€™ le folosesc si bogatii la foisoare sau pe jos prin odaie", se minuneaza femeia. "Inainte numai cei saraci lipiti pamantului aveau rogojini pe jos"

Teracota transformata in bani

Florian Micu, patronul fabricii din Pucheni, si-a montat Investitia initiala se ridica la cateva zeci de mii de lei noi. Cel putin asa sustin cei care au fabricute. Banii se duc pe achizitionarea malaxoarelor, pe transportul nisipurilor speciale si al argilei, pe construirea halei etc.
O soba se vinde cu 400-500 de lei. O soba inseamna 117 placi de teracota transformate in piesele necesare construirii ei. Un producator din Puchenii Mari nu vinde mai mult de 10-20 de sobe pe luna, fara sa il punem la socoteala pe Puisor care vinde 40 de bucati lunar.

Exista comenzi insa de seminee mari, de sobe duble sau triple care sporesc cifra de afaceri a producatorilor. Majoritatea materialelor se procura la negru, pentru ca substantele speciale de luciu nu se gasesc decat la import. Concret, plumbul topit de care are nevoie un teracotist si-l procura de unde poate.
Profitul unui mic producator se poate ridica la maximum 2.000 de euro pe luna.



» vezi articolul original


sursa:






Inchide