Special

Publicat Joi, 21 aprilie 2016 , ora 12:17, de Catalina Burlan

SANCŢIONAREA INCOMPETENŢEI

În sfârşit, vedem o reacţie normală, eficientă, din partea unui ministru din guvernul României. 

Deşi ieri fusese anunţată, în cadrul unei conferinţe de presă, inaugurarea Secţiei de Arşi grav de la Spitalul Floreasca, astăzi ministrul Sănătăţii a avut neplăcuta surpriză să constate că unitatea este în continuare închisă! Personalul medical nu era la lucru, iar uşile sălii au fost găsite încuiate, ceea ce l-a determinat pe ministrul Achimaş-Cadariu să-l demită, pe loc, pe managerul Spitalului Floreasca, Nicuşor Louchi. Ministrul ceruse încă din decembrie 2015 ca unitatea să devină operaţională în cel mai scurt timp, dar au trecut patru luni şi nu s-a mişcat niciun deget, ceea ce denotă atât încompetenţa celor puşi în fruntea Spitalului Floreasca, cât şi o mare doză de nepăsare. 

15-floreasca2-lib-465x390.jpg

După 15 ani de investiţii, făcute din buzunarul cetăţenilor, singura unitate de această categorie din ţară a fost în centrul unui imens scandal, la momentul tragediei de la Colectiv. Atunci poate unii pacienţi ar fi putut fi salvaţi dacă secţia era funcţională. Iată că se confirmă încă o dată că atâta timp cât managerii de spitale sunt numiţi pe criterii politice nu vom avea unităţi medicale care să funcţioneze normal. Dacă cei care trebuie să asigure toate măsurile necesare pentru îngrijirea pacienţilor sunt numiţi după gradul de prietenie cu un politician, sau în funcţie de relaţiile pe care le au cu baronii medicali, ne vom lovi mereu de astfel de situaţii.

ars_22012400.jpg

Aceasta este atitudinea normală a unui ministru atunci când constată nepăsarea şi lipsa de profesionalism a unui manager, şi îl sancţionează în consecinţă. Dacă - Doamne fereşte! – se întâmplă o nenorocire în Bucureşti, secţia din Spitalul Floreasca nu poate asigura îngrijirea pacienţilor. Iată că la câteva luni după tragedia de la Colectiv încă bâjbâim când e vorba de asumarea răspunderii, iar managerii spitalului, doctorii şi asitentele care ar fi trebuit să lucreze la clinică nu sunt nici măcar prezenţi la lucru. Deşi noi prezentăm această demitere a managerului de la Floreasca ca pe un eveniment special, trebuie să ne dăm seama că decizia ministrului este una cât se poate de firească, nu este nimic spectaculos în această măsură. Aşa se procedează într-o ţară condusă dupa reguli clare, stricte, mai ales în cazul unui minister de o asemenea importanţă.

cadariu_m.jpg

De multe ori îi criticăm pe politicieni, şi o vom face în continuare, de câte ori va fi cazul, dar de această dată trebuie să apreciem decizia ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu. Doar cu astfel de măsuri se poate face ordine în haosul generalizat din societatea românească, pentru că nu se mai poate merge înainte cu oameni incompetenţi, puşi în funcţii doar pe criterii politice.

Cristian Huluban

Ads

Cele mai citite stiri de azi